Auzim des această afirmație: „ Cred că traversează criza de 40.” atunci când cineva descrie o persoană care are un comportament atipic în sensul de impulsiv, imatur poate. Cu toții ne putem informa rapid pe internet ce anume presupune această criză existențială. Cuvintele cel mai des asociate cu această perioadă sunt ”divorț”, ”schimbare a domeniului profesional”, ”pasiune”, ”noi hobby uri”, ”sex”, ”operații estetice”, ”mașina decapotabilă”, ”sport excesiv” etc.
Cu toții trecem prin această etapă existențială. Unii dintre noi mai lin, alții mai intens. Din punctul meu de vedere, cea mai importantă componentă a acestei perioade care se manifestă în jurul vârstei de 40 ani la femei și 45 de ani la bărbați este senzația că nu mai avem timp, conștientizarea apăsătoare a faptului că jumătate din viața noastră a trecut. A mai rămas doar jumătate în cazul fericit în care atingem vârsta de 80 de ani, iar această senzație ne forțează să să ne mobilizăm repede în a ne îndeplini, atinge obiective, idealuri, dorințe și vise nerealizate până în prezent. Această ”presiune ” a trecerii timpului ne poate conduce la a ne întreba ”Dacă nu fac asta acum, atunci când?”.
Unul dintre factorii importanți care ne împing către conștientizarea trecerii timpului este și schimbarea fizică specifică acestei perioade. Apar primele semne ale îmbătrânirii care ne arată că ne îndreptăm și noi ca toată lumea către următoarele etape de vârstă ale vieții.
Această ”presiune” interioară ne conduce de cele mai multe ori spre luarea unor decizii majore impulsive cu impact asupra noastră, dar și asupra persoanelor apropiate (parteneri, copii). În spatele acestei crize existențiale se află de cele mai multe ori frica de îmbătrânire sau moarte, o frică mascată de multe ori pe care încercăm să o depășim prin diverse moduri: comportamente, decizii, achiziții etc.
Cum se pot diminua ”daunele” crizei existențiale de 40? Principala idee asupra căreia este important sa ne concentrăm atenția este acceptarea faptului că îmbătrânim , ne maturizăm, dacă vreți o abordare mai blândă a procesului. Este, de asemenea, important de menționat gradul toleranței față de noi și de ceilalți.
Vârsta de 40 de ani poate fi tranzitată lin și frumos atunci când suntem mulțumiți de viața noastră în ansamblu (relațional, profesional, financiar) , dar mai ales de noi personal, când ne acceptăm așa cum suntem (imperfecți) cu blândețe, empatie și toleranță. Această perioadă aduce în viața noastră frumusețea maturizării care poate fi prolifică datorită experienței acumulate și de mult ajutor celor din jurul nostru.